Cine sunt jandarmii/huliganii?

În primele zile ale protestelor, mai exact pe 16 ianuarie, publicam un articol în care, menționam câteva zvonuri ce au început să circule în această perioadă. Neavând dovezi materiale, iar credibilitatea surselor nefiind la un nivel pe care să îl consider acceptabil, le-am încadrat, la categoria “posibilă dezinformare”.
Vorbeam atunci despre faptul că, într-una din zilele de protest, am primit un telefon din străinătate, interlocutorul meu spunându-mi că, ar fi mai bine să mă retrag spre casă, pentru că jandarmii din fața mea nu sunt români. Oarecum, sugerea că indivizii primesc ordine clare dintr-o anumită zonă, ordine a căror efecte nu sunt democratice sau conforme cu legislația în vigoare. Tot atunci menționam și o a doua informație. Chipurile, unitățile de jandarmi din Colentina ar fi fost înființate în 2009 și plasate sub comandă SPP. SPP-ul se știe că execută ordinele directe ale președintelui. Acestea și altele pot fi găsite aici.
La ceva distanță, o serie de articole ale unor jurnaliști din presa centrală, precum și comentariile postate la acestea, m-au făcut să îmi reconsider într-o oarecare măsură poziția. Unul dintre acestea a fost publicat de cotidianul Adevărul, sub titulatura „Manifestaţiile văzute prin ochii unui jandarm: “În sufletul meu sunt tot un protestatar””, pe 17 ianuarie. Puțin înainte de sfârșitul zilei, apare un prim comentariu la acest articol, postat, pare-se de un jandarm detașat din provincie, în Capitală, cu ocazia protestelor. Omul susține că a văzut personal cum, Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PD-L a adus în dispozitivul din care face parte „3 gorile…” foarte probabil „de pe la un serviciu special”. Omul mai comenta că, jandarmii se tem să nu își piardă locul de muncă, pentru mulți, implicit, singura sursă de venit.
Astăzi, pe site-ul jurnalistului Iosif Buble apare o altă informație care poate fi considerată drept confirmarea pentru comentariul făcut pe marginea articolului din adevărul.

Un cadru al SRI – care nu agrează o serie de practici ale Puterii – a făcut, sub protecţia anonimatului, o serie de dezvăluiri privind actele de violenţă de duminică noaptea. „Nimic nu a fost întâmplător duminică noaptea. Totul s-a desfăşurat conform unui plan bine pus la punct la care au achiesat şi unii dintre şefii dispozitivelor de jandarmi.

Intitulat „Un SRI-ist dezvăluie: anarhiştii au fost plătiţi”, articolul poate fi găsit aici.
Dacă mergem pe ideea că fum fără foc nu iese niciodată și trecem prin prisma minții chestiunile confirmate de istoria recentă, mă refer la tacticile de război psihologic folosite în primii ani ai regimului Ion Iliescu, devine pertinetă întrebare „Cine sunt jandarmii și huliganii acestor zile”! Dincolo de acest lucru, rămâne de văzut, dacă va fi inițiată o anchetă după terminarea protestelor. Un răspuns parțial îl pot oferi la această ultima întrebare: Nu, dacă nu se va schimba regimul!

Foto: Mediafax

Popularitate: 2%

Alte articole:

  1. Ministerul de Interne are cei mai proşti specialişti în diversiune
  2. De ce nu iese lumea în stradă?!
  3. E un protest împotriva mizeriei!
  4. Cine îi cere demisia!
  5. Sunt onorat să fiu contemporan cu mine!> Episodul 44 – „DECÂT” AMĂRĂCIUNI DE POST!

Comenteaza!

Comentariul tau