De ce nu iese lumea în stradă?!

Unii, în special cei cu salarii confortabile, nu consideră protestele din țară suficient de ilustrative pentru că, zic ei, e doar o mână de oameni ieșită în stradă să protesteze. Din punctul lor de vedere, doar aceia sunt nemulțumiții. Vreo 2000 la București, și câteva zeci sau sute în principalele orașe ale țării. Unii sunt ipocriți, alții sunt naivi, alții își fac doar meseria, aceea de a manipula și dezinformare.
În fapt, nemulțumiții sunt cu duiumul. În autobuze, tramvaie, trenuri, i-am auzit vociferând tot anul. Căci drepți să fim, de umilit, am fost umiliți cam de la dezbinarea alianței DA, că deh, nu au mai fost piedici la jaf și hoție, nemafiind concurență la ciolan, dar cuțitul la os a ajuns abia de vreun an, un an și ceva. Românul, fie el și sfrijit, în situații din astea, are parcă stratul de carne gros! Nu-mi fac eu speranțe că nu ar fi fost cuțitul ciocoilor suficient de tăios.
În stradă sunt puțini oameni, în mare parte pentru că, după eșecul revoltelor din anii ’90, lumea nu mai crede în proteste. Vorbești cu oameni care suferă, care sunt conștienți că mai umiliți decât sub acest regim nu au fost absolut niciodată, dar care au o singură replică: „Ce rezolv dacă ies în stradă? Oricum nu se schimbă nimic!”
Dincolo de aceștia, mai sunt cei în cazul cărora diversiunile au funcționat. Am prieteni care, deși își doresc să vină în Piața Universității, nu fac asta de frică. Le e frică fie de ultrașii controlați de servicii, fie de jandarmi. Mă sună din oră în oră, vrând să iasă din casă, să vină să își spună și ei oful, dar de fiecare dată îmi pun aceleași întrebări: „Se aruncă cu pietre? Se mai aruncă cu sticle incendiare? Mai arestează jandarmii pe oricine vine să protesteze?” Unii s-au lămurit treptat, le-a trecut teama și au ajuns în Piață. Alții sunt încă neîncrezători.
Pe net și nu numai, circulă tot felul de zvonuri. Ultima noutate în materie ar fi că, zilele trecute Băsescu s-a îmbătat rău de tot de necaz și și-a luat la trântă consilierii personali, precum și membrii de vază ai partidului. Într-un moment de maximă turbare, cică ar fi zis că, dacă pleacă de la putere, dă ordin să se tragă în manifestanți – „să-i ia dracu’ pe toți!”
Românul, dincolo de ce ne povestește o istorie, contrafactuală în mare parte, n-a fost niciodată bătăios, ba chiar mai mult, s-a numărat printre indivizii cu frică, atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Totuși eu vin cu o chestiune care, gândită puțintel, ar putea să îi scoată în stradă. Dacă ești supus suficient de mult stimulului care generează frica, treptat devii imun. Ba chiar mai mult, frica se poate transforma în ceva constructiv. De frică nu a murit nimeni, dar de foame se moare! Dincolo de asta, ce exemplu poți da tu ca bărbat propriilor copii? Când vor trece anii și vor privi înapoi, întrebându-te „Tu ce ai făcut atunci?”, ce le vei răspunde?