Globetrotterul universitar observă mai departe
Profesorul universitar Doru Ciucescu a ştiut să profite de privilegiile misiunilor în străinătate. Cu o voinţă mult exersată şi educată, a reuşit să pună informaţiile şi experienţele numeroase în discursuri convenabile, atât pentru sociologie, etnografie, istorie, cât şi pentru literatură. Deşi a ieşit în spaţiul public în anul 2007, prin cartea „Peste Prut şi mai departe…”, la Editura Didactică şi Pedagogică, totuşi, există argumente pozitive care să susţină comentariile inedite. Fin observator al evenimentului cotidian, priceput în arta comunicării directe, abil în mânuirea tehnicilor de expresie verbală şi doritor de a explora universul experienţelor în ascensiune, Doru Ciucescu a deschis prin volumul dedicat celor de peste Prut o poartă a dialogului cu destinul unei naţiuni. Disciplina detaliilor, proximităţile spaţiale şi temporale, ineditul evenimentelor, precum şi captarea atenţiei cititorilor prin vocea universitarului basarabean Ion Carteputredă fac din comunicarea etnopsihografică o şansă de a culege mari beneficii culturale. Regret că nu am accesat recenziile anterioare ale crochiurilor din „Peste Prut şi mai departe…” Am considerat suficiente decrierile competente ale lui Calistrat Costin, poet, prozator şi preşedinte al Filialei Uniunii Scriitorilor din Bacău. De ce merită admiraţia Doru Ciucescu? Pentru harul scriiturii, pentru omniscienţă şi pentru inteligenţa sa executivă de a modela lucrurile în fapte sociale şi de a le pune în logica sensurilor cu expresia comunicaţională a modelului sau de gândire. Doru Ciucescu este acum cel puţin egalul unui Enăchiţă Văcărescu, al lui Nicolae Milescu şi, de ce nu, al lui Marco Polo. Prin peregrinările anunţate, a făcut dovada faptului că o societate a cunoaşterii nu se conturează din aranjarea simplă a cuvintelor pe hârtie sau computer. Ea se formează pe teminicia percepţiilor, aşteptărilor, experienţelor şi valorilor înţelese şi transmise, atât prin comportamentele reale, cât şi prin sociologia limbii, ca certitudine a comuniunii afective. Cărţile profesorului Ciucescu au inserat reflecţiile decupate dintr-o lume, care deşi a trecut prin valurile transformării, totuşi, puterea ei poate fi desluşită. Prin direcţionarea energiei creatoare către construirea unui plan de evadare, din frontul undelor pesimiste, în suprafaţa undelor cu sens, motivaţie şi scop.
Dan Căldăraru
licenţiat ca inginer,
la Bacău în anul 1997
Popularitate: 3%
Alte articole:





