Prezentare de carte: În România după gratii

Aş vrea să vă prezint o carte care e, din punctul meu de vedere, interesantă. Evenimentele relatate în ea sunt reale, fapt ce îi dă o şi mai mare valoare. ,,În România după gratii”, carte scrisă de Doru Novacovici, fost deţinut politic, putem vedea în ce hal de degradare morală i-a adus comunismul pe unii dintre locuitorii acestei ţări, făcându-i să-şi tortureze proprii fraţi pentru binele socialismului. Cred că o să vă stârnesc mai mult interesul dacă vă voi prezenta câteva fragmente:

„Sînteţi foarte tânăr, dar foarte repede vă veţi da seamă de faţa reală a acestui regim, care utilizează toate metodele pentru a distruge rezistenţa fizică şi psihică a deţinuţilor politici. Eu am reuşit să rezist graţie credinţei în Dumnezeu şi echilibrului psihic ce l-am avut. Am văzut mulţi ce au devenit turnători, alţii ce au murit în chinuri, alţii, mai puţini, ce au rezistat, dar au rămas cu sănătatea precară.”

Colonelul Negoescu, deţinut

Recomand această carte în special nostalgicilor ,,epocii de aur”.

„Vineri noaptea 2 Octombrie 1959. Am auzit cu toţii urletele unui copil. După glas, nu părea să aibă mai mult de 14-15 ani. Ţipa ca din gură de şarpe şi invonca în ajutor pe mama lui să-l salveze «Mamă, mamă, ajutor! Salvează-mă!» Sunetele înfundate, glasuri răstite şi din nou ţipete de copil. Mai târziu, am aflat la Jilava, că era un lot de copii între 14 şi 16 ani de la Liceul Matei Basarab. Se organizaseră contra regimului comunist aşa cum ştiuseră ei. În anchetă au fost schingiuţi groaznic din ordinul şi sub acţiunea personală a maiorului Enoiu, ce era şeful anchetei la Uranus.”

Pe mine m-au şocat aceste rânduri. Mai poate fi considerat om cineva care torturează fără nici un pic de milă până şi copii? Ceea ce însă mi se pare important de reţinut este curajul de care erau capabili românii. Să ne amintim doar de partizanii care s-au opus cu armele instaurării comunismului în ţară. Până şi copiii erau gata de a se opune la ceva ce nu considerau corect. Mai e la fel acum? După jumătate de secol de comunism, mentalitatea e ,,capul plecat sabia nu-l taie”. Acceptăm orice mizerie şi parcă mai şi cerem.

„Ştii de ce eşti aici?”. Eu complet mirat, îi spun că probabil s-a comis o eroare. „Noi nu facem erori”, mi-a răspuns plin de el, „mai ales în ceea ce priveşte duşmanii orânduirii socialiste, pe care îi vom distruge până la ultimul”. La ora 17 m-au condus din nou la anchetă. Căpitanul Cosma părea mai calm. Mi-a adus să semnez procesele verbale de interogatoriu ce le scrisese de dimineaţă. „Din moment ce dumneavoastră le-aţi scris, pentru ce mi le daţi mie să le semnez?” Şi apoi am continuat, „Înţeleg să semnez ceea ce eu am declarat!”. „Iar ai început?”, îmi ripostează el schimonosindu-şi figura.
În acel moment intră în cameră maiorul Enoiu, care vine direct la mine şi-mi arde două palme, spunându-mi: „Mă banditule, profiţi că ai un anchetator care se poartă cu mănuşi?”. Având deja obrazii fierbinţi i-am replicat: „Domnule, când scrieţi neadevăruri, eu nu le semnez! Să le semneze cei ce le-au scris”. La auzul acestei replici Enoiu s-a dezlănţuit ca o fiară. A început să dea în mine cu pumnii şi picioarele unde nimerea. […] Cosma s-a repezit şi el şi-mi trăgea mâinile, pentru ca Enoiu să mă poată lovi în cap. […]
„Noi putem să te omorâm, dacă nu semnezi, căci nu dăm socoteală nimănui. E dovedit faptul că eşti un duşman al comunismului şi deci al poporului”.

Cartea e foarte bună şi merită citită pentru a putea realiza pe ce lume trăim. Dacă subiectul prezintă interes, poate voi mai prezenta câteva fragmente şi voi face un articol mai consistent decât cel de azi, în care voi arăta de ce comunismul a distrus poporul român.