Patriotism egal şovinism?

Am observat că de multe ori oamenii confundă iubirea de ţară cu şovinismul. Până şi “marele” Voltaire împărtăşeşte această concepţie: “Mi se pare lamentabil că pentru a fi un bun patriot trebuie să devii un inamic pentru tot restul omenirii.“

Pentru început vom deschide dicţionarul pentru a ne lămuri dacă între patriot şi şovin trebuie pus un semn de egalitate.

Patriotism = Sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor;

Şovinism = Atitudine politică constând în afirmarea superiorităţii unei naţiuni asupra altora, în manifestarea exclusivismului şi intoleranţei naţionale; Naţionalism extremist care are drept scop aţâţarea vrajbei naţionale şi a urii între popoare sau între naţionalităţi conlocuitoare, propagarea rasismului şi exclusivismului naţional.

“Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”

Mihai Eminescu

Ce este Patria?

Să definim termenul de Patrie! Provenind din cuvântul latin derivat din Patrius / Pater (adică Tata, Strămoş) ajunge să aibe sensul de mediu politic, social şi cultural în care îşi desfăşoară viaţa şi lupta fiecare popor.

Acum oare când spui că îţi iubeşti patria, înseamnă că ai o simpatie pentru ceva nepalpabil? Când îţi spune cineva că e patriot, care e primul lucru la care te gândeşti? Unde crezi că se îndreaptă ataşamentul unei astfel de individ? Oare o astfel de persoană ţine la un lucru, care, dacă ne gândim bine nu există decât în minţile oamenilor? Ce este patria de fapt? Un spaţiu delimitat de nişte graniţe imaginare? Un cuvânt gol? Din cine este formată patria noastră România? Nu cumva din mine, din tine şi încă vreo 22 de milioane de români? Nu cumva din oameni este formată patria? Şi atunci când zici că îţi iubeşti patria, nu înseamnă cumva că ai o afecţiune deosebită şi absolut normală faţă de nişte persoane care îţi sunt apropiate din mai multe motive? Cum ar fi graiul comun, tradiţiile comune, chiar şi sângele dacă ne gândim bine.

Din pură “întâmplare” sunt român

Un cunoscut profesor de istorie al Universităţii din Paris, Ernest Lavisse, spunea:

“Mi-aţi putea spune, e o simplă întâmplare că v-aţi născut francezi; tot aşa v-aţi fi putut naşte englezi, germani, ruşi. V-aţi născut oameni şi voiţi să aparţineţi omenirii. La această eu răspund: Omenirea? Aşa ceva nu există. E o idee foarte frumoasă, dar nu e o realitate. Ca să pot lucra, sînt legat de un anume loc, nu pot servi omenirii altfel decât pe calea patriei… A-ţi servi patria înseamnă a servi omenirea, în locul pe care ţi l-a destinat naşterea.”

Nu cumva toţi suntem creaţia unui singur Dumnezeu? Nu cumva toţi ne tragem din aceeaşi strămoşi comuni? Şi atunci de ce atâta ură? Pentru ce şi pentru cine?

În aceleaşi timp trebuie să înţelegem că deşi suntem cu toţii ca nişte “fraţi” şi aparţinem “omenirii”, suntem diferiţi. Aşa cum poate sora ta, sau fratele tău, sau chiar şi vărul tău e diferit faţă de tine, gândeşte altfel, arată altfel, se poartă altfel, aşa şi fiecare popor are anumite lucruri distincte. Globalizarea, dorinţa asta perfidă de uniformizare a lumii vrea ca sora ta să gândească exact ca tine, vrea ca fratele să arate ca tine, vrea ca vărul tău să aibe aceleaşi valori ca tine şi acum să ne gândim puţin, oare o lume uniformă nu va fi cam fadă? Oare dacă toţi oamenii vor gândi ca americanii, oare dacă toatele popoarele vor arăta la fel (amestecarea “raselor”), oare dacă toată lumea va avea aceleaşi valori ca şi occidentul “civilizat”, oare atunci va veni pacea? Oare atunci vom trăi mai bine?

De ce nu poate fiecare popor să-şi păstreze propriile tradiţii şi modul de a gândi pe care l-a căpătat dealungul veacurilor? Acum nu zic că nu ar fi bine să se mai schimbe unele lucruri, cine nu şi-ar dori să aibă mentalitate de japonez? Dar de aici până ai băga pe gât unui popor “valorile” democratice crezând că numai cum vezi tu lucrurile e bine, e cale lungă.

Şovinismul după cum am zis aţâţă ura dintre popoare, ură care nu ar trebui să existe. A crede că un patriot este şovin e o prostie. Şovinul prin acţiunile sale face numai rău patriei sale. Un om prost nu poate fi patriot, dar poate fi şovin.

Acum să revenim la termenul de patriot. Să luăm un exemplu! Nu e oare normal ca tu să ţii la membrii familiei tale? Oare nu e normal să-ţi iubeşti fratele, vărul sau chiar şi un membru mai îndepărtat? Nu-ţi pasă oare mai mult de soarta surorii tale de cât de soarta unui necunoscut? Patriotismul, la scară mai mare, e acelaşi lucru ca şi iubirea împărtăşită de membrii unei familii. Oare nu e normal să-ţi pese mai mult de soarta unui român decât de soarta unui băştinaş de pe nu ştiu ce insulă din Oceania? Oare dacă românii s-ar ajuta între ei şi le-ar păsa de soarta acestei ţări nu am trăi cu toţii mai bine?

Atunci de ce e atât de blamat patriotismul? De ce te uiţi ciudat la unul care îţi spune că îşi iubeşte ţara, având în vedere că şi tu faci parte din ea? Oare de ce ne este şi ruşine să fim văzuţi în stradă cu tricolorul? De ce ziua naţională e doar o zi liberă în calendar? Cine are interesul să ne vadă atât de dezbinaţi?

De ce mi-aş iubi ţara?

Acum o să-mi spuneţi: “ De ce mi-aş iubi ţara dacă ea nu a făcut nimic pentru mine?” Dar tu, ai făcut ceva pentru ea? Crezi că celelalte state dezvoltate s-au ridicat fără muncă? De ce nu mulţumeşti cerului că nu te-ai născut într-un sat sărac de prin Africa şi de ce nu pui osul la schimbarea în bine a acestei ţări? Oare nu şi pentru tine şi familia ta ai încerca să schimbi ceva în bine? De ce faţă de alte popoare, românii nu se ajută între ei atunci când ajung într-o ţară străină? Oare nu din cauza lipsei patriotismului? Oare nu din cauză că nu îţi pasă de conaţionalul tău care este înfometat?

Un popor nu poate fi puternic dacă cetăţenii săi nu sunt patrioţi!

Să luăm exemplul Romei antice! Slăbirea, ceea ce a dus la decăderea imperiului, a început să se petreacă atunci când la conducere au ajuns oameni care nu-şi vedeau decât propriile interese, nemaifăcând nimic pentru stat. O să-mi spuneţi: “Păi, vezi?! Şi la noi tot din cauza conducătorilor suferim!” Adevărat! Dar oare nu tot din popor au răsărit aceste mlădiţe parazite? Câţi dintre voi aţi acţiona altfel dacă aţi fi în locul lor? De ce vă plângeţi de guvernanţi dacă votaţi pentru o pungă de alimente? Chiar în halul asta aţi ajuns? Să nu realizaţi că pentru punga aia o să trăiţi mult timp prost? Chiar nu realizaţi că nu un om corect, ci un hoţ apelează la astfel de tertipuri pentru a câştiga? Unde ţie onoarea române? De ce te înjoseşti?

Cum s-ar putea manifesta patriotismul?

Primul lucru pe care nu ar trebui să-l faci e să-ţi renegi ţara, să ajungi a spune lucruri, uneori neadevărate şi generalizate despre Patria şi poporul tău! Ce ai de câştigat dacă faci acest lucru? Nimic! Ba mai mult, chiar orgoliul tău va face mult rău altora! A fi patriot nu înseamnă să ţipi ca un descreierat şi să fluturi steagul când România dă un gol într-un meci de fotbal cu Burkina Faso.

Fiecare om trebuie să ştie că prin acţiunile sale poate ajuta sau poate face rău unui alt seamăn, dacă nu chiar sieşi. Cum îi poţi ajuta pe ceilalţi conaţionali şi automat şi pe tine? În primul rând nefăcându-le în niciun fel rău. Deasemenea fiecare român trebuie să-şi facă meseria cât mai bine, nu să lenevească. Dacă nu-ţi dai interesul la locul de muncă, oricare ar fi el, tu deşi crezi că nedepunând efort ai mai mult de câştigat, de fapt, în mod indirect, îţi faci rău nu doar ţie. Ci şi celor din preajma ta.

Să luăm ca exemplu meseria de poliţist. Dacă poliţistul nu-şi face treaba şi acceptă să primească şpagă de la diverse persoane “certate” cu legea, creşterea nivelului criminalitîţii îi va afecta pe atât pe el cât şi pe familia sa. La fel se întâmplă şi în cazul altor meserii. Nici nu ştii cum poate afecta “şmecheria” ta. Crezând că ai făcut o mare chestie, crezând că merge şi aşa, nu te deosebeşti deloc de bietul idiot care votează pentru o pungă cu alimente.

A fi patriot înseamnă să vrei să îţi ajuţi conaţionalii.

A fi patriot înseamnă să lupţi pentru demnitatea naţională şi valorile ei.

“A fi patriot înseamnă: a fi cinstit, a avea conştiinţa curată şi o inteligenţă vie, a avea un arbitraj filozofic pentru compatrioţii tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viaţa ta aparţine tuturor şi că tu nu eşti decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea şi gloria ţării tale.”

Vasile Conta