Pentru plagiat ne încurajează MAGISTER DIXIT!

Plagiatul a făcut înconjurul României, acum doi ani. Ce s-a întâmplat cu plagiatorii, nimeni nu mai ştie. Doar că nu am văzut pe cineva, până acum, care să organizeze vreo dezbatere pe subiectul atitudinii de a plagia. Trei articole aruncate pe o pagină de cotidian articulau câteva grade noţionale. Că după viol, în legea penală, plagiatul este la fel de aspru pedespit. Plagiatul este atunci când reproduci întocmai expresia verbală a altcuiva. Tot plagiator te numeşti, dacă scrii o lucrare ştiinţifică, preiei mai mult de 17 la sută din text, nu faci trimiteri la studiul original ori îţi însuşeşti proprietatea intelectuală a celuilalt. Ca să rămânem în acord cu decupajul din realitate, reamintim că Mircea Badea şi–a înregistrat la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) butada „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!” Noi devenim plagiatori, dăcă ne însuşim expresia lui verbală, o folsim în dialogul cu semenii şi nu aducem vorbă că îi aparţine realizatorului. Să plagiezi, cică nu este crimă. Am auzit când au spus aşa trei studenţi, aflaţi într-o agitaţie browniană să găsească o lucrare de disertaţie. Căreia, doar copertele i-ar fi schimbat şi ar fi susţinut-o cu tupeu. Că pe diploma de master, nu scrie nicidecum, dacă a plagiat ori dacă va plagia în continuare. Vă propun să studiem fenomenul plagiaturii cu formularea a două premise. Prima conţine semnificaţia potrivit căreia „şcoala îl învaţă pe discipol să plagieze, prin propriile proiecţii curriculare şi raportarea la finalităţi” (idealul educaţional). Învăţarea şcolară este cea care generează dezvoltarea emisferei cerebrale dreapta (a intelectualului) şi prea puţin pe cea stângă (creativitatea). Avem la îndemână o sumedenie de metode, tehnici şi instrumente care să lase aplicate, interpretate şi aranjate în registrul de concluzii, propuneri sau prin care magistrul insuflă talentul de a plagia. Impunerea unui discurs impersonal, reproducerea definiţiilor, caracteristicilor şi a experimentului se traduc drept invitaţie la plagiat. Nu ascund simpatia pentru profesorul universitar Septimiu Chelcea, autorul unei lucrări „Cum redactăm – un articol ştiinţific, o lucrare de licenţă, o lucrare de doctorat”, apărută la editura comunicarea.ro, în anul 2005, unde aflăm ce este, cum evităm şi de ce se impune să ne ferim de plagiat. Dacă multe din ştiinţe au apărut din uimire, plagiatul apare din sugestia conţinută în vorbele fiecărui magistru. Între noi fie vorba, oare cine ar putea să îl contrazică pe magistru, atunci când el dixit!

Popularitate: 1%