Pe noi ne mai salvează cineva?

Russia Today titra zilele trecute: „How the Russian soul can save the American Empire”! O analiză sociopolitică foarte pertinentă, material din care extrag şi eu, cu un anume scop, câteva fragmente.
„Datorită angajamentului de neclintit faţă de materialism şi individualism, americanii se găsesc acum pasageri pe o epavă spirituală pe care poate doar sufletul rusesc o mai poate salva”, scrie Robert Bridge pentru RT.

Ne ducem dracului şi n-o să ne salveze nimeni!?!

„Problema (potenţialului) drum spre infern al Americii este că această superputere ce încalecă mapamondul duce cu ea suficientă încărcătură economică, politică şi socială pentru a trage după ea întreaga umanitate în abisurile lui Dante. Acest lucru a fost demonstrat în cel mai elocvent mod cu putinţă în timpul ultimului dezastru economic, stârnit de produse financiare americane viciate, consum nechibzuit şi lăcomie pură”, mai explică Robert Bridge în analiza sa.
Un număr semnificativ de aspecte identificate de către Robert Bridge în privinţa Statelor Unite ale Americii se potrivesc ca turnate şi în cazul României. Până acum singura diferenţă, una de proporţii totuşi, este că ţara noastră nu are „suficientă încărcătură economică, politică şi socială pentru a trage după ea întreaga umanitate în abisurile lui Dante”. Cu alte cuvinte, ne putem duce la dracu pe propria noastră atitudine, fără a-i păsa cuiva de noi şi fără a încerca să ne salveze.

Materialismul şi declinul
„Dumnezeu este mort!”

Vă amintiţi de societatea aia românească în care toţi aveam cam tot atâta avere, nimic mai mult de pierdut sau de câştigat? Influenţa crescândă a (in?!)culturii americane a distruse acest echilbru, l-a adus pe românul cu înclinaţii spre partea spirituală în pragul extincţiei. Ne lovim de un materialism crâncen. O problemă pe care o au şi americanii şi care a fost identificată de Robert Bridge:
„Încă de la apariţia Revoluţiei Industriale, în ciuda începuturilor sale puritane, America îşi ataşează în continuare de progresul material, speranţa fericirii eternă şi a bunăstării. Nenumăratele invenţii şi gadgeturi furnizate prin bunăvoinţa bisericii ştiinţei au transformat un popor cu frică de Dumnezeu în zei făuriţi, capabili să înfăptuiască propriile miracole şi să îşi trasezez propriile destine.”
Autorul analizei prezentate de Russia Today indică fără prea multe defecte exact metoda aplicată de semenii lui pe populaţia României. Ce n-au reuşit ruşii prin anumite metode să facă în 50 de ani, au reuşit americanii în doar 20. Cum? Aşa:
„Când o întragă naţiune este radical determinată să creadă că valoarea esenţială a individului este bazată strict pe succesul material, atunci ţelul intrinsec în viaţă al unei persoane şi identitatea sa se vor prăbuşi când schelele anemice sunt brusc înlăturate.
Datorită acestui gol interior, orice tragedie personală, simpla pierdere a locului de muncă, de exemplu, sau o căsnicie eşuată, este suficientă să îi arunce pe americanii stresaţi chiar pe muchie.
În acest moment, disperarea îşi găseşte locul pe bancheta şoferului, cu o armă sau două în torpedou.”
Lucrurile sună straniu de cunoscut, când autorul dă câteva exemple:
„Iată câteva dintre statisticile fatale pentru doar una dintre săptămânile acestei luni: Pe 15 iunie, Thomas Mortimer, 43 de ani, şi-a omorât soţia şi cei doi copii, Thomas, de 4 ani şi Charlotte, de 2 ani, precum şi soacra, într-un cartier select de la marginea Bostonului. Victimele au fost găsite zăcând în locuinţa lor, în bălţi de sânge cu gâtul tăiat.
În cealaltă parte a ţării (20 iunie), un om înarmat cu două pistoale a intrat într-un fast food din California şi a împuşcat patru persoane care luau prânzul împreună, omrând două dintre acestea, printre care şi un băiat de opt ani, pentru ca zece minute mai târziu să îşi pună capăt zilelor.
Un ultim exemplu, un băiat de 16 ani, l-a înjunghiat mortal, fără remuşcări, pe Kirill Attuso, de 8 ani, care se separase temporar de familia sa, în timp ce mergea cu bicicleta în St. Francisville, Louisiana.
Acestea sunt doar cele mai senzaţonale crime a unei săptămâni din iunie, sute de alte acte violente şi omucideri au devenit evenimente atât de comune încât deja nu mai dau naştere la dezgust, doar la un înmărmurit «Nu credeam că aşa ceva s-ar putea întâmpla aici!»”

Cu televizorul aţi distrus poporul!

După această cronică, desprinsă parcă din „Ştirile de la ora 5” (Culmea! Britanicii beau ceai la ora aia!) Robert Bridge mai indică un vinovat. Unul cu crime multiple la activ chiar şi pe teritoriul României:
„Dar poate că problema stării generale de rău îşi ară rădăcinile mult mai în trecut, undeva aproape de copilărie, care nu este altfel decât saturată de emisii tv violente, prezentând comportamente brutale şi infestate cu un mercantilism brutal. Astăzi, copiii şi adolescenţii, care nu şi-au finalizat procesul de maturizare, sunt expuşi la un nivel de spectacol care este extrem de diferit de ceea ce Walt Disney distribuia în sufrageriile noastre cu doar un sfert de secol în urmă, când eram beneficiarii aşa numitei «ere de aur a televiziunii».
Celebrele ‘good ol’ days’ (sic) s-au dus.
Deşi o anumită influenţă culturală nu poate fi criticată dpar în baza faptului că este radicală şi diferită, poate şi ar trebui să fie criticaă dacă are potenţial periculos pentru auditoriu, în special dacă acesta este format în mare parte din copii.
Biologul elveţian Jean Piaget (1896-1980), care şi-a dedicat viaţa analizării efectelor culturii asupra dezvoltării mentale a copiilor, afirma că «doar educaţia este capabilă să salveze societăţile noastre de un posibil colaps, fie el violent sau gradual».
Din nefericire, totuşi, cel mai mare educator din America zilelor noastre este televizorul şi a demonstrat că este complet nepregătit pentru această sarcină.”

Modelul Furadan

Comentatorul Russia Today indică o statistică fascinantă, de care nu suntem prea departe:
„În ciuda nesfârşitelor oportunităţi oferite de televiziune pe post de instrument educaţional, statisticile arată că cea mai mare parte a informaţiei difuzate în zilele noastre este deranjantă, chiar distructivă. Într-adevăr, spectacolul de mase pare să fie într-o continuă căutare a celui mai mic numitor comun şi este în responsabil pe scară largă de «îndobitocirea» unor segmente de public până la un nivel de nedescris. Cifrele vorbesc de la sine!
«În medie, copilul va vedea la televizor, înainte de terminarea şcolii primare, 8000 de crime», declară Norman Herr, profesor de Ştiinţele Educaţiei la Universitatea de Stat din California. «Până la 18 ani, americanii au văzut la televizor 200 000 de acţiuni violente, incluzând printre acestea şi 40 000 de crime», continuă profesorul Norman Herr.”

Nu Rusia, ci „liberi prin noi înşi”

Dacă pe americani i-ar putea salva spiritul rusesc, nu ştiu dacă noi mai suntem dispuşi să fim „salvaţi” încă o dată de ei sau de o altă superputere. Salvarea noastră stă însă nu la alt popor, ci chiar la al nostru, chiar dacă e vorba aici de o seamă de reprezentanţi ai românismului izolaţi istoric şi politic de la 1813. Mulţi vor sări în sus, însă salvarea morală a poporului român poate veni doar analizând o serie de comportamente prezente în societatea românească din Basarabia.
Robert Bridge vorbea în cazul americanilor de o degradare morală survenită pe fondul unor fenomene ca reaşezarea valorilor morale şi reorientarea acestora spre materialism şi mediocrizarea presei (autorul nu ştie cam cum arată presa în special din Bacău – centrul parcă al dobitoceniei jurnalistice – sau chiar cea din întreaga României). Aceste fenomene sunt extrem de prezente în societatea românească de la vest de Prut, dar lipsesc cu desăvârşire pe malul de est. Dacă avem ceva de reînvăţat atunci acel lucru este că există valori mult mai de preţ decât cele materiale. Fraţii basarabeni ne pot vorbi despre bucuria de a-ţi întemia o familie şi de a ţine o strânsă legătură cu prietenii. De la ei putem redescoperi ce înseamnă să fii om de cuvânt, cald în relaţiile cu cei din jur şi demn de toată încrederea. Câţi dintre românaşii noştri se mai căsătoresc atunci când trebuie şi doar din dorinţa pură de a-şi întemeia o familie frumoasă?
Vorbim şi de presa din Basarabia? Păi, sincer jurnaliştii sunt cam cuminţi, însă dacă e ceva de apreciat, atunci probabil că un lucru extrem de important este acela că nu există presă de bulevard!
Jurnalistul de la Russia Today vorbeste în articolul său şi despre obezitat, o problemă care înceapă să semene primele victime şi la noi. O precizare care indică spun eu ceva. În Basarabia, McDonald’s sau KFC nu se ridică nici la jumătate din succesul lui Andy’s Pizza, unde printre altele poţi mânca şi ceva sănătos, iar pizza e făcut la calitate italiană, nu de fast food. Mai e ceva de are succes, sună extrem de tradiţional şi plăcut urechii totodată – „La plăcinte”.

Lectura? O ma fi la modă?

Închei articolul cu alte câteva fragmente din materialul lui Robert Bridge pentru Russia Today, care vorbesc de la sine şi nu lasă loc de comentarii:
„Un alt lucru pe care americanii îl pot învăţa de la ruşi este cum să se bucure de un ataşament profund faţă de literatură – vorbită, scrisă, în proză sau versuri, nu contează. Mergi în orice casă rusească, nu contează cât de mică, şi camerele vor fi cel mai probabil umplute de sus până jos cu o gamă largă de cărţi. Şi nu doar nemuritorii scriitori ruşi, gen Tolstoi sau Dostoiveski, şi scriitori americani sau britanici renumiţi, din orice gen. Dacă ai impresia că eşti un cititor dedicat, mergi în Rusia şi s-ar putea să realizezi că nu e aşa.”
Relatarea lui Robert Bridge îmi aduce aminte de România copilăriei, când mergeam în vizite şi în fiecare casă, sufrageria era dominată de o bibliotecă imensă, plină de cărţi. Acum nu mai sunt la modă. Sau mai rău, poţi constata cu stupoare că X are toate cărţile din colecţiile oferite alături de cotidianele la modă în zilele noastre, dar acestea stau de câţiva ani în punga în care au venit ambalate.
„Adevărata importanţă a lecturii, pare a fi, nu doar aceea de a-i face pe oameni mai inteligenţi şi informaţi, deşi, desigur aceasta este o parte importantă a poveştii. Ţine şi de a-i face pe oameni mai civilizaţi şi automat mai puţin predispuşi să o ia razna într-un atac de furie, de exemplu, sau să fie prea rapizi în a declanşa un alt război fără sens. De fapt, pe perioada întinsei mele şederii în Rusia am început să jonglez cu o teorie pe care poate cineva din mediul academic va vrea să o testeze: abilităţile verbale ridicate reduc incidenţa violenţei.
După cum spunea şi John Keating, personajul interpretat de Robin Williams în «Cercul poeţilor dispăruţi», «Indiferent ce ţi s-ar spune, cuvintele şi ideile pot schimba lumea.»”