Sunt onorat să fiu contemporan cu mine!> Episodul 30 – SALIVAŢI VÂNA VECHE! DE ŞTIFTSTOCK! ŞI RRUMÎNICA… DE JÂMBLATU’, CORDACEA ŞI PITIBOC!

Unii nu văd cum înfloreşte magnolia, de teama alergiilor de primă… vară. Altora, de beţi ce sunt! Unora le miroase. Celorlalţi, le pute! Aşteaptă buimaci “seconda-vară-poate-poate-o-mboboci-măcar-cânepa”… a doua oară. Unii salivează înainte, alţii scuipă după! Ca să-i simtă gustu’ şi nasu’ lor. Să le petreacă trupu’ şi să le tresalte burţile răsfrânte. Cum soţii găseşti destule – şi dispuse şi futule, (ăstaaa: fudule!), merită să ai mereu o ţară compusă doar din anotimpuri fără soţ. Trei sau cinci, după cât vrei să fie de “vară”! Distracţie şi iu-iu-iu pentru patria sezoanelor petrecăreţe. Un anotimp special proiectat pentru setea oamenilor muncii. Cum am scris “dija” cuvântul muncă şi nu pot să mă repet, găsesc mult mai nimerită expresia: setea de băutură! Pentru că oriunde te-nvârţi nimereşti peste zilele festive ale oraşului multiubit. Te răsuceşti şi dai peste o zi aniversară; a unei obşti săteşti, net superioară! Sau te-ntorci şi poc!, te-ai împiedicat de fondul crizei, alocat unui proiect festiv. Eiii, la aşa chef, aşa murdării rămase-n urmă! Până şi acolo unde n-avem a serba nimic, tot găsim de sărbătorit ceva!
De-aia mi se pare potrivit să scriu despre anotimpul gunoaielor! Mai ales că-n creerii-boborului-unde cântă-greierii, “cele” umane de la oraş, fac pereche bună cu “cele” rele de pe tarlale! Resturile umane, completează celelalte resturi. Plasticate şi lăsate. Uitate sau aruncate. Şi pe muchia şliţului şi-n dunga şpriţului! Lungul şi latul, se împreunează ca ciucălăul cu rahatul, în limita de sud a”ţăţărişşşoarrreiii noaaastre drrraccci”! De pildă, taman în limanu’ comunei Limanu. Acolo finalul lunii August e: tărtăcuţa anotimpului vânos, focos, caniculos. Lumea-i căzută pe spate, ca un mort în permanentu-i concediu pe năsălie! Stă ca Statu-n ţara lu’ pierde-vară, a lu’ freacă-mentă şi a lu’ taie-frunză. Patrie întinsă cu cucu-n sus către iarna degerăcioasă, sărăcăcioasă şi sindicalicioasă! Şi… cu ceafa groasă, grasă şi păroasă îndreptată către toamna-mbelşugată a vecinilor bulgari, ca să le arate că măcar aici i-am întrecut. La lene, nu la recolte!
În van vorbesc despre Vama Streche ca despre un lucru “nonconformist”. Ar trebui să o tratez ca pe un bătrân Lazaret de spirite pierdute. Sau, de spirtoase rătăcite pe planeta H2O! Ori, ca pe o despăducherniţă rapidă cu “odicolon”. La cap de vară se injectează în Vâna Veche un soi de festi… bal de măscărici. Cică: muzical şi dansant! Poate pentru surzi şi pitici! Un rezid de lălăială libertină. Perechea-nepereche a celebrei paranghelii tinereşti de plajă nespălată de dinaintea lui 2 Mai. Nu localitatea, ci ziua. Adicătelea, momentul când pescăriţele chefuiesc pe plajă cu pescăruşii, iar răpănoşii cu rapanele la fiecare “Premier-Mai-Ouvrier” – vorba rromanilor nedeportaţi, ocupaţi cu salubrizarea portofelelor de la Paris! Studenţi peste studente, prezenţi peste absente, împreunări la comun şi împreună; de fapt o falsă libertate pe care societatea de consum le-o trage pe la spate! Acel Seringo-rock de vamă-veche bine mediatizat de toate posturile tv şi fără babardeala de Stup-stop. Sau Puf-stop. Sau Stuf-pock, mai la vale de Wood-stop. Această manea a rockului lăutăresc micţionat la malu’ mării. Ei îşi zic “rock arte”; eu, “rac arde”, că te pârleşte zbieretu’ lor pe din dos! Sau “răg art” – măi dragi stârcheţi!, luaţi-o cum vreţi!
Lozinca lui “patriotardivă”, pardon, de fenomen-patriotard!, sună a apel de urgenţă: “Salvaţi Vama Veche! Stufstock – music, arts and freedom fest…”! Şi de ani de zile nu salvează nimeni Vama Veche de căcănăria asta culturală. Mai bine ar pune ca motto: Jos chiloţii plini de alb! Sus mânuţele cu prafuri, iarbă şi siringi! Aruncaţi-vă sutienele-n chitările gâjâite, răgniţi şi simţiţi-vă nesimţiţi! Plagiatura rrumînească n-ar limite când e vorba să se umfle ca broascacaţavencească-n pene de păun! De ani de zile, lindicii – pardon, limbricii! şmecheri, papă banii aruncaţi de fraieri pe un program-pilot, în patria căzăturilor lui Piticot! După Stârvstock, îmi trebuie trei săptămâni de dezintoxicare muzicală.
Tricouri negre, adevăratele uniforme antijeg. Tălpile goale cu nelipsitul strat de mâl înţepenit sub călcâie, la băieţi. Ca unghiile date cu ojă neagră ori învineţite de lovituri, la păpuşele. Bocancii cazoni în care se-ncalţă cizmele de fete, că doar d-aia s-a născut expresia “vite-ncălţate”! Tatuaje unisex aplicate pe unde a apucat decoratorul “sî le punî”… capră pesemne! Bărbuţe şi bărboaie, pentru băieţii fără… Probabil, vă gândiţi ca rimă la “coaie şi puţe – nu v-ar fi ruşine!”, cum nu le este nici lor! Codiţe şi şuviţe, pentru fetiţele care o pun cu fetiţe. Şi mai presus de toate, nelipsita privire bovină! Mijită în colţul cel mai roşu al pupilelor mai mărunte ca un găinaţ de purec. Acea nelipsită ştampilă interioară a pilangiilor de cursă lungă şi de viaţă scurtă. Eticheta comună a sticlelor băute, a ţigărilor trase, a femeilor tutute, a nopţilor pierdute şi a venelor arse. Cum “ce-i în cer, e şi pe pământ” şi ce-i căzuţi, plutesc în aer! Ca şi putoarea, ba nu!, puterea nespălaţilor! Oglindă inversă a nespălaţilor de la putere! Doar că, dumnealor “poponosesc” în concerto-Vamă din maşini ultra-lux ori se dau de-a-ncălarelea pe motopârţâitori scumpe, cu numere şik, de Bucale’. Se dezbracă de costum şi îmbracă propriul caracter, întrucât: “caracterul nesimţit, face omul fericit”! Apoi beau vodka-lemon, ouzo-bitter, whiskey-bull sau tequilla-soda! Cumpărate la ieftineală din boutiqurile de frontieră. Şi pufăie trabuce cu “bobiţă”. Se turtesc mai rău ca boschetarii care machesc “pufoaică” sau “candeală”! Dup-aia, îi vezi înşiraţi pe fiecare de-a lungul valurilor; de la “Expirat”, la “Kilometrul Zero” – vechiul şi adevăratul “Stuf” a lu’ Ovidiu! Borăsc, sau se pişă-n mare! Asta-i noaptea, că ziua dorm ca să se dreagă. Uneori, dacă-i lasă rânza când nu mănâncă porumb fiert sau clătite învâtoşate, ciugulesc la localuri dilii care-i ard la meniu. Ca alde “Mitocanu”, “Club D’Or”, “Ca Bianca”, “La Bibi”, “La Băşină”, ori “La Frontieră”! Aşa se-ntâmplă Vineri şi Sâmbătă. Duminică se întorc în Capitală, tehui de cap, cu-n gând pleşuv care le zdrăngăne-n ureche: “Tare distracţia, frate”! Apoi, Luni în costum, la 4 ace, redevin şefi! Cururi borâte de chef-de-şefi!
Aştept anul în care Ştiftstock, o să devină Folkstock! Momentul în care înţărcuirea cu “gardul artistic de bilete plătitor” dintre curtea capitalistă a doamnei care l-a găzduit anii trecuţi şi plaja socialistă în care nu era mai-nimeni anu’ ăsta să dispară din programul “libertăţilor-libertăcioşilor”, care-au organizat Fâss-stock-ul! Poate şi beduinul rătăcitor prin arta gurii, un alt Toma decât celebrul “Alimoş”!, o să înţeleagă pân-la urmă că nu merită să confunzi calitatea nisipului de Vamă, cu o simplă cantitate de praf…! Aşa că pân-atunci îi adresez acelaşi îndemn proletcultist pe care i l-a spus actorul Caramitru, poetului Dinescu, în iarna lui ’89: “Mircea, fă-te că lucrezi”!