Zise la Iorgu: Aşa se va căli oţelul găsit prin curte

Criza ne-a inspirat. Să ne luăm valiza şi să revenim la viaţă. S-a terminat cu „ef-urile” păsări de oţel şi rămânem la cadourile Baikalului. Le punem ceva funde, le coasem la capete cu oţel, cu oţel călit şi găsit prin curte, îi mai împuşcăm vreo zece cuie şi spunem; poftim nene, pasărea se descuie! Puţin contează al cui a fost piuitul după marfa ilicistă. Dacă în ultimii zece ani aţi auzit de vreo sinapsă neotrăvită cu iz de vitamina „C”, păi, să ştiţi că asta este. Să le mai dăm o bucată de pâine piticilor, să îl mai îndulcim pe ministrul judoka şi să avem stăpânire pe volanul care conduce molecula de CH4. Ne-a durut la pălărie de recomandările bravilor crescători ai păsărilor oţelite, când se refereau la economia de grăunţe. Ca să plece un zoothnist, ce i-a tras în creastă paznicului de la clocitoare, cu sufestia de a nu aduce marfă proastă, a fost nevoie de o stratagemă. Ce marcă a avut? Made în Texas, dincolo de gârla garoiului. Astăzi, pe fondul prizei, pardon crizei, am scurtat cordonul! Îl împletim, îl înodăm şi îl ceruim cu grăsime de porci. De ce porci? Măi, să fie! La câţi sunt prin curţi, cine îi va număra?

Mateiaş porcarul, la coaste

Alte articole:

  1. Zise la Iorgu: Cobelim, ai milă Doamne!
  2. Zise la Iorgu: Vor dansa in prima vară
  3. Zise la Iorgu: Toasturi GFR-iste
  4. Zise la Iorgu: Din principiu, contra principiilor
  5. Zise la Iorgu: Sănătatea sare din paturi

Comenteaza!

Comentariul tau