AJUNGE!!!

Destinul celor doi oameni de stat, Ion C.Bratianu şi fiul sau Ion I.C.Bratianu, a fost strâns legat de destinul acestei ţări. Ambii au greşit în privinţa unităţii naţiunii române şi a statului român.
În preajma intrării României în primul război mondial, Ion I.C.Bratianu a calculat inginereşte: pe de o parte Ardealul, cu o economie mai puternică decât Regatul Român, şi pe de alta Basarabia, cu întinsele ei câmpii. A ales Ardealul şi împreună cu Regina Maria au îndreptat opinia publică spre alianţa cu Anglia, Franţa şi Rusia. Cât de mult a greşit! În mai puţin de un an, Imperiul Rus se destramă. Basarabia revine singură în hotarele ţării, iar Regatul Român se trezeşte singur în faţa maşinii de război germane, comandate de celebrul mareşal Mackensen.
Tatăl său, Ion C. Bratianu, a pierdut la Congresul de pace de la Berlin, din 1878, sudul Basarabiei, ca răsplata recunoaşterii independenţei României de către Marile Puteri, independenţă câştigată prin moartea eroilor la Plevna, unde întreaga victorie aparţinea lui Carol I şi armatei române, care i-au salvat pe ruşii lăudăroşi de la o catastrofă sigură.
Ion I.C. Brătianu nu a reuşit să obţină recunoaşterea Marii Uniri la Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920), decât dacă economia Românie ar fi clientelară economiilor marilor puteri. Nu a putut semna una ca asta, părăsind conferinţa. La fel ca şi tatăl său, a fost tratat cu lipsă de respect la Berlin. Felul în care sunt trataţi reprezentanţii unei naţiuni, nu arata decat modul în care se poarte ei cu naţiunea înseşi.
Morala ar fi că dacă vom continua să ne consultăm cu străinii în problemele noastre interne, nu vom avea niciodată o ţară întreagă. Ba mai mult, am fost nevoiţi să-i încetăţenim pe evrei, care forţau activitatea conferinţelor de pace, împroprietărindu-i deopotrivă cu pământ, în urma reformelor agrare. După secole de umilinţă, a venit timpul să spunem AJUNGE! Este ţara noastră şi ne-am născut să fim stăpâni în ea. Momentele noastre de glorie au fost sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza,Carol I şi Ion Antonescu. Ei au fost cei care au ştiut să apere onoare românilor. E timpul să ne vedem de treabă, fara monitorizare din partea celor ce nu au cunoştinţă de cauză (UE, OSCE, ONU).

Popularitate: 8%

Alte articole:

  1. Datoria vieţii noastre
  2. Maluri de Prut
  3. Rromii vor să îşi facă ţara lor în Israel!
  4. Ironia spaţiului românesc
  5. Despre “reeducare”

Comments (6)

antiignorantuvineri, 14 mai 2010 at 21:49

parlamentul Consuma resurse !!! guvernul coordoneaza….!!!

antiignorantuvineri, 14 mai 2010 at 23:59

…. am dat solutia … blocarea parlamentului …. lasati intai masinile si avioanele… apoi armata de fisc pe AVERI !!! daca nu se da asemenea ordine atunci ROMANII sa IGNORE PARLAMENTUL si oamenii cu averi dubioase si sau AFACERI din POLITICA COMPLET !!! legile FEMOSAN … asta este ULTIMA SOLUTIE !!!

Catalin Stanoiusâmbătă, 15 mai 2010 at 0:26

@antiignorantu
Ai tot vorbit de aceste legi FEMOSAN. Te rog explica-mi ce sunt ele. Ca spre rusinea mea, sunt absolvent de drept, dar n-am auzit de asa ceva. Am cautat si pe net, dar nu gasesc informatii despre ele decat acolo unde ai postat tu.

Jacksâmbătă, 15 mai 2010 at 1:45

…. am dat solutia … blocarea parlamentului …. lasati intai masinile si avioanele… apoi armata de fisc pe AVERI !!! daca nu se da asemenea ordine atunci ROMANII sa IGNORE PARLAMENTUL si oamenii cu averi dubioase si sau AFACERI din POLITICA COMPLET !!! legile FEMOSAN … asta este ULTIMA SOLUTIE !!!
+1

g.vasieluni, 27 decembrie 2010 at 13:56

Neasteptat, exista speranta! Chiar daca ingropata adanc in noroiul cotidian, totusi exista. Exista si persoane “superbe” ca tine, care inca mai cred in spiritul, inteligenta, bunatatea si frumusetea romanului, care apreciaza apartenenta la acest popor atat de blestemat, huiduit si dispretuit.
Imi place ca ai curajul sa-ti asumi faptul ca esti roman, ca privesti asta ca pe un privilegiu, nu ca pe o piatra de moara de care trebuie sa scapi cat mai repede, fapt pe care merita doar sa-l critici sau sa te dezici, pentru ca fie nu-ti place evolutia istorica, fie ca nu-ti plac obiceiurile, mentalitatea sau comportamentul romanilor.

Am uitat sa fim romani si sa ne placa sa fim asa. Simt nevoia sa-ti multumesc si… considera ca mi-am scos palaria in fata ta, meriti!

Alexandru Zugravsâmbătă, 12 februarie 2011 at 1:25

mersi mult Gina :)

Comenteaza!

Comentariul tau