Cutremur sau HAARP în Haiti?!


Stealth a menţionat ieri într-un comentariu la articolul Haiti… Ce-ar fi dacă? termenul de HAARP. Cei pasionaţi cunosc această denumire. Pentru ceilalţi m-am gândit să fac unele precizări. HAARP este acronimul pentru High Frequency Active Auroral Reasearch Program. Proiectul HAARP a fost dezvoltat începând cu anul 1992 în Alaska, într-o zonă izolată, situată lângă orăşelul Gakona. Pentagonul a construit aici un transmiţător foarte puternic, ce poate transmite peste 3000 de megawaţi în straturile superioare ale atmosferei. HAARP funcţionează la capacitate maximă din anul 1997, când au fost puse în funcţiune cele 180 de turnuri cu o înălţime de 21 de metri care constituie un complex de transmiţătoare. Proiectul este condus de Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate. Pe site-ul oficial se arată că “HAARP este conceput ca să inducă modificări mici de temperatură în ionosferă, ale caror rezultate şi influenţă pe Terra, sunt apoi analizate cu ajutorul instrumentelor HAARP.” Pentagonului susţine că HAARP are ca destinaţie “exploatarea ionosferei în scopurile Departamentului Apărării”.

Controverse

Opozanţii HAARP susţin că antenele speciale prin care se controlează modificările din ionosferă, afectează de fapt atmosfera şi scoarţa terestră într-un mod extrem de grav. Unul dintre aceştia, pe numele său Nicholas Begich, a declarat că “HAARP este, în realitate, un bombardament al ionosferei cu unde radio extrem de puternice, care afectează diverse zone ale planetei. Undele electromagnetice revin pe pământ din ionosferă şi penetrează totul pe scoarţă – viu sau mort – generând fenomene absolut devastatoare”.
Dr. Rosalie Bertell, se numără  şi ea printre cei care susţin că HAARP este cu totul altceva decât susţine guvernul american. “Deşi guvernul vrea să ne facă să credem că High Frequency Active Auroral Reasearch Program este un banal program de cercetare academică, lucrurile nu stau deloc aşa. HAARP este o armă meteorologică. Pe lângă aceasta, pot fi influenţate mişcările plăcilor tehtonice şi manipulate procesele de gândire şi emoţionale ale oamenilor. Aceste rezultate se obţin prin reflectarea spre sol a unor semnale de foarte joasă frecvenţă, ce prezintă însă o intensitate ridicată”, explică dr. Rosalie Bertell. Tot ea susţine că utilizarea acestui sistem produce găuri în statul de ozon şi rupturi de foarte lungă durată în statul ce protejează Terra de radiaţiile cosmice.

Victime?

Cei care susţin că HAARP este cu totul altceva decât ceea ce declară guvernul american, afirmă că sistemul a fost folosit în timpul administraţiei Bush. Ţinte au fost ţările din celebra “axă a răului. Coreea de Nord, una dintre aceste ţări, a avut parte de o perioadă îndelungată de secetă, pentru ca ulterior să se confrunte cu inundaţii majore. Aceste schimbări climatice au dus la distrugerea sistemului agricol al acestui stat, nord-coreenii fiind ulterior nevoiţi să importe alimente în cantităţi enorme. Alte state care par a fi lovite de HAARP sunt Cuba, Iran, Irak, Afganistan şi Siria. Scenariul este similar celui din Coreea de Nord. Întâi secetă cumplită, ulterior inundanţii devastatoare, iar la final foamete ce determină autorităţile să crească importul de alimente.

Mai jos, câteva documentare şi o declaraţie despre HAARP a General Dr. Emil Străinu.

Codul lui Oreste – General Dr. Emil Străinu despre HAARP

CBC Broadcast control meteorologic

Popularitate: 6%

Alte articole:

  1. Austriecii acuză SUA că au provocat cutremurul din Haiti
  2. Toamna patriarhului sau o scrisoare pierdută?
  3. Cu totul altă epocă!
  4. Haiti… Ce-ar fi dacă?
  5. Bin Laden-ismul după Bin Laden

Comments (6)

Antiignorantumiercuri, 27 ianuarie 2010 at 18:30

super articolul

FAiRLiGHTmiercuri, 27 ianuarie 2010 at 21:09

Chiar interesant … am mai cautat ceva despre acest proiect si am gasit ceva mai mult :
http://www.nexusmagazine.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=20&Itemid=26&limit=1&limitstart=0

Stealthjoi, 28 ianuarie 2010 at 0:07

Hugo Chavez, presedintele Venezuelei, acuza SUA ca au testat o arma tectonica, ce urmeaza sa fie folosita impotriva Iranului. Acum desigur ca n-ar mai putea s-o foloseasca, pt ca i-ar confirma acuzele lui Chavez. Si desigur, Iranul ar putea sa fie lovit de un cutremur natural, dar tot asa, ar plana suspiciuni asupra SUA. http://www.youtube.com/watch?v=Q9QtZkT8OBQ&hd=1

Un prietenvineri, 29 ianuarie 2010 at 11:06

Ceva nou sub soare? Sa ne mai miram ca lumea a luat-o la vale in ultimi 35 de ani si mai bine? Nu. Dar nu numai americanii au asa ceva ci si alte natiuni asa zis democrate si sa nu-i uitam pe fratiorii nostrii mai mari de la rasarit. Acum ceva vreme asa zisul Jandarmul Mondial a declarat public ca in jurul planetei noastre orbiteaza 200 de sateliti. Oare sa fie numai atatea? Armele clasice din categoria NBC nu mai sunt la moda. Se folosesc arme din categoria arme psihotronice – control mental, tesla, meteo etc. Ca sa-l parafrazez pe col. John Coleman seful rezidentei CIA pentru Africa: acestea sunt create pentru controlul populatiei.

Doinaluni, 22 februarie 2010 at 1:02

HAARP(sau… ceva de genul). Urmam noi. Ei joaca sah, vor sa ajunga la “rege” iar noi le stam in drum(sau… pe drum).

[...] amintiţi de HAARP, cel despre care ziceam că şi-a băgat coada şi în Haiti? Areshev face şi el referire la acest proiect. Oficial, proiectul face analiza ionosferei şi [...]

Comenteaza!

Comentariul tau